Ambasada Republicii Moldova în Republica Populară Chineză

Linkuri utile



Privatization

E-services Registru Chamber

Noutăţile Ambasadei

Întrevederea la Departamentul Internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez

La 8 iunie curent, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, E. S. dl Denis JELIMALAI, a avut o întrevedere cu SHEN Beili, Asistentul Ministrului Departamentului Internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez – nivel de viceministru de externe. În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte, printre care: efectuarea schimbului de vizite la nivelul partidelor politice, consolidarea relațiilor bilaterale în domeniile politic, comercial – economic, educației, umanitar, etc., precum și aderarea Republicii Moldova la formatul de cooperare China și țările Europei Centrale și de Est ”16+1”.

În cadrul întrevederii, ambele părți au remarcat dinamica pozitivă a relațiilor moldo – chineze, accentuând valorile care impulsionează dezvoltarea continuă a relaţiilor bilaterale, inclusiv, sprijinul reciproc în subiecte de interes național, precum integritatea și suveranitatea Republicii Moldova, dar și principiul unei „singure Chine”, prietenia tradiţională dintre cele două țări pe parcursul celor 26 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, indiferent de partidele politice aflate la guvernare în RM, dar și cooperarea pe arena internaţională.