Ambasada Republicii Moldova în Republica Populară Chineză

Linkuri utile



Privatization

E-services Registru Chamber

Noutăţile Ambasadei

Întrevederea cu Secretarul General al Comitetului de Cooperare Internaţională al Asociaţiei de Dezvoltare Economică China-Asia

La 5 iulie curent, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, E. S. dl Denis JELIMALAI, a avut o întrevedere cu LU Rui, Secretarul General al Comitetului de Cooperare Internaţională al Asociaţiei de Dezvoltare Economică China-Asia, în cadrul căreia am discutat despre posibilităţile de dezvoltare a cooperării moldo-chineze pe dimensiunile investiţională şi comercial-economică.

E. S. dl Denis JELIMALAI a prezentat succint sectoarele prioritare reflectate în Strategia Naţională de atragere a investiţiilor şi promovare a exporturilor 2016-2020 a RM şi a propus spre examinare posibilitatea de a organiza în comun un eveniment de promovare a mediilor de afaceri şi investiţional ale Republicii Moldova adresat companiilor partenere ale Asociaţiei de Dezvoltare Economică China-Asia.

Asociaţia de Dezvoltare Economică China-Asia este o organizaţie naţională, înfiinţată în 1993 şi înregistrată la Ministerul Afacerilor Civile al Republicii Populare Chineze. În contextul deschiderii Chinei pe plan internaţional, având la bază iniţiativa lansată de către Preşedintele XI Jinping „Centura şi Drumul”, Asociaţia are drept scop consolidarea cooperării comercial-economice şi promovarea investiţiilor chineze peste hotarele Chinei şi vice-versa. În acest context, interlocutorul a subliniat că, Asociaţia de Dezvoltare Economică China-Asia a stabilit contacte cu o serie de ţări şi regiuni din întreaga lume şi a exprimat dorinţa de a cunoaşte mai multe despre mediile de afaceri şi investiţional ale Republicii Moldova, precum şi oportunităţile oferite de acestea, în special, în contextul în care, Republica Moldova este parte a iniţiativei “Centura şi Drumul”.