Ambasada Republicii Moldova în Republica Populară Chineză

Linkuri utile


Privatization

E-services Registru Chamber

Noutăţile Ambasadei

Evenimentului promoțional “Republica Moldova – Oportunități Investiționale” în or. Taicang

La data de 15 ianuarie 2019, urmare inițiativei Ambasadei, în orașul Taicang (provincia Jiangsu) a fost organizat, în comun cu Centrul pentru Cooperare Economică al Departamentului Internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist chinez (CCE DI), Primăria și Biroul de Turism din or. Taicang, evenimentul promoțional de țară “Republica Moldova – Oportunități Investiționale”.

Delegația moldovenească a fost reprezentată de către Iuliana DRĂGĂLIN, Secretar de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Rodica VERBENIUC, Director General al Agenției de Investiții, Denis JELIMALAI, Ambasador al Republicii Moldova în China, Victor DURLEȘTEANU, Președintele Camerei de Comerț moldo-chineze, reprezentanții companiilor vinicole ”Asconi”, “Rădăcini”, ”Mileștii Mici”.

La eveniment au participat cca 60 de companii de profil divers din Taicang, Beijing, Shanghai, alte orașe din provincia Jiangsu, reprezentanți ai Camerei de Comerț germane în China. În cadrul evenimentului au luat cuvânt Ambasadorul JELIMALAI, Secretarului de Stat DRĂGĂLIN, Președintele Camerei de Comerț moldo-chineze DURLEȘTEANU, Vice-directorului CCE DI, YU Xuanchuan, Viceprimarul or. Taicang HU Jie. Oficialii din ambele părți au subliniat că vor acordă și în continuare sprijin dezvoltării cooperării dintre cercurile de afaceri ale ambelor țări, evenimentul organizat fiind destinat anume acestui scop.

Prezentarea de către Directorul General al AI a unui material exhaustiv pe marginea climatului și oportunităților investiționale, competitivității și potențialului economic ale Republicii Moldova, a constituit partea de bază a evenimentului și a inclus date despre: sistemul financiar, facilitățile fiscale și vamale (inclusiv cele din ZEL, Parcurile Industriale și IT), reformele financiare și cele din sistemul de control, mediul de afaceri, structura comerțului și statisticile pe dimensiunea import-export, investițiile străine directe ș.a.

Doamna VERBENIUC și-a lansat și încheiat prezentarea cu două spoturi publicitare: ”Invest Moldova” și ”Republica Moldova – capitala turismului vinicol internațional, gazda celei de-a treia ediții a Conferinței ”UN World Conference of Wine Tourism””. Evenimentul s-a încheiat cu o prezentare a sectorului viti-vinicol din țara noastră efectuată de delegatul companiei ”Rădăcini”, urmată de o degustație de vinuri moldovenești (”Rădăcini”, ”Asconi”, Mileștii Mici), cu diseminarea materialelor promoționale.